3 descoperiri ale fizicii cuantice, cu impact major asupra vietii noastre.


EARTH CHANGE MZ

Imagine

– Noi gândim încontinuu, fie că vrem sau nu aceasta. Fiecare dintre noi are aproximativ 60.000 de gânduri pe zi.

Iar toate aceste gânduri ale noastre produc consecinţe, pentru că fiecare gând este de fapt o energie pe care o lansăm în Univers şi nu doar în direcţia dorită, ci în toate direcţiile.

Energia emisă de gândurile noastre îşi caută apoi, în drumul ei, o altă energie cu care să vibreze la unison, după principiul „ceea ce se aseamănă se adună”.

Fiecare gând, indiferent că este bun sau rău, declanşează un proces de rezonanţă. Tot ceea ce va vibra la unison cu energia gândurilor noastre va fi atras automat în viaţa noastră.

Gândurile tale secrete, felul în care îi judeci pe ceilalţi, vorbăria interminabilă a minţii – totul formează un fel de intenţie.

Aşadar, prin gândurile noastre, noi emitem permanent energie către exterior, fapt care influenţează într-o mare măsură ceea…

Vezi articol original 1.400 de cuvinte mai mult

INGERII SI SEMNELE ZODIACALE


EARTH CHANGE MZ

De cand ne nastem, sintem sub protectia ingerilor. In planul astral exista entitati pe care unora le este usor sa le vada, altora sa le auda, celor mai multi din noi le este insa usor sa le simta. Ingerii ne sunt dati pentru a reusi sa trecem cu bine prin viata indiferent care sunt intamplarile pe care le avem de trait. Unele traditii esoterice sustin ca fiecare zodie este guvernata nu doar de cate o planeta, ci si de cate un inger. Este bine sa aflam cine sint acestia, ce capacitati ne pot oferi si cum putem lucra impreuna cu ei pentru a ne implini menirea acestei vieti.

Este foarte important sa devenim constienti de prezenta lor si sa invatam sa le descifram mesajele, caci rolul lor este sa ne previna, sa ne sfatuiasca si sa ne indrume astfel incat orice “cazatura” sa fie atenuata si cu maxim de invatatura…

Vezi articol original 2.779 de cuvinte mai mult

NEVOIA DE ATENTIE SI APROBARE


EARTH CHANGE MZ

Nevoia neîntreruptă de atenţie şi de aprobare vine din nesiguranţă.

Ea poate distruge o relaţie, prin faptul că îl supune pe partener la solicitări nenaturale.

Atunci când ceri de la partenerul tău mai mult decât este capabil să-ţi dea, pregăteşte-te să ai o dezamăgire. Soluţia e să iei măsuri pentru a te întări şi pentru a-ţi manifesta potenţialul, în aşa fel încât să înveţi să-ţi recunoşti ţie însuţi propria valoare.

Atunci nu mai trebuie să depinzi foarte tare de aprobarea partenerului tău, pentru a te simţi bine cu tine însuţi. Întrucât înveţi să te apreciezi singur şi să-ţi manifeşti darurile, viaţa ta va genera în mod firesc propria ei sursa de sprijin şi de încurajare.

Atunci când îţi dai ţie însuţi forţă, eşti capabil atât de a acorda sprijin, cât şi de a-l primi. Acest lucru va aduce echilibru relaţiei tale şi va crea potenţialul pentru genul de schimburi sănătoase…

Vezi articol original 51 de cuvinte mai mult

FLOAREA DRAGOSTEI ~ OSHO


EARTH CHANGE MZ

Dragostea este suficienta prin ea insasi, daca dragostea ta nu este cea obisnuita, biologica, instinctiva.

Daca nu face parte din ego-ul tau, daca nu este o tentativa de putere de a domina pe cineva – daca dragostea ta este doar iubire pura.

Bucurie legata de fiinta celuilalt, fara nici un motiv, o bucurie absoluta.

Exista oameni care nu pot sa iubeasca – inimile le-au impietrit.

Cresterea, cultura, societatea le-au ucis insasi capacitatea de a iubi – deoarece toata aceasta lume nu e condusa de iubire, ci de viclenie.

Pentru a reusi in aceasta lume nu ai nevoie de iubire, ai nevoie de o inima tare si o minte ascutita. De fapt nu ai nevoie deloc de inima.

In aceasta lume, oamenii cu inima sunt zdrobiti, exploatati, oprimati. Lumea aceasta e condusa de cei vicleni, de cei inteligenti, de cei lipsiti de inima si de cei cruzi.

Astfel incat intreaga societate…

Vezi articol original 502 cuvinte mai mult

MANIPURA CHAKRA – CENTRUL DE FORTA NR. 3 ( PLEXUL SOLAR )


EARTH CHANGE MZ

Imagine

I se mai spune si PLEXUL SOLAR . Pentru omul obisnuit, chakra a treia este sediul personalitatii. Este locul unde el isi gaseste identificarea sociala si care il ajuta sa se incadreze in normele societatii prin forta personala, prin tenacitate si nazuinta spre putere sau prin adaptabilitate. Este aferenta elementului foc. Focul inseamna lumina, caldura, energie si activitate, iar la nivel spiritual, chiar si iluminare. Chakra plexului solar constituie soarele si centrul de forta al omului. Aici preluam energia solara care hraneste, printre altele, corpul nostru eteric si, impreuna cu el, si corpul fizic, dandu-i vitalitate. Un rol important al chakrei plexului solar este limpezirea pulsiunilor si dorintelor emanate de chakrele inferioare, indrumand si folosind energiile lor creative in mod constient, precum si manifestarea continuturilor spirituale ale chakrelor superioare catre lumea materiala, realizand o cat mai perfecta implinire a vietii la toate nivelurile. 

Imagine

-Localizarea (proiectia la nivelul corpului…

Vezi articol original 682 de cuvinte mai mult

CUM SA PREVII CERTURILE LEGATE DE BANI IN CUPLU


EARTH CHANGE MZ

ti vine sa crezi sau nu insa exista casnicii in care banii nu se transforma intr-un subiect de disputa? Insa daca tu si jumatatea ta va certati din cauza banilor, zi de zi, vei crede ca nu exista cuplu din aceasta lume care sa procedeze altfel. Adevarul este ca nu este dificil sa gestionati acest subiect cu calm daca respectati cateva reguli simple. Iata 7 sfaturi care te ajuta sa previi certurile legate de bani in cuplu.

1. Nu ascunde datoriile

Orice persoana se poate confrunta cu obstacole financiara in anumite perioade. Cardurile de credit pot genera probleme in cuplu. Pune rusinea deoparte si impartaseste aceasta problema cu sotul/ia ta. Acum este usor sa pici in capcana unui credit. Daca te afli intr-o asemenea situatie incearca sa-o rezolvi cat mai curand, nu amana. Si marturiseste totul jumatatii tale pentru ca onestitatea este cea mai buna abordare

2. Plan de cheltuieli

Vezi articol original 472 de cuvinte mai mult